Moartea subita la tineri sportivi- poate fi prevenita?
Monday, January 7th, 2013 | 0 comentarii

Daca ar fi sa ne putem alege cum vom muri, poate ca moartea subita este modalitatea pe care ne-am dori-o cu totii, caci ea ne scuteste de suferinta fizica si psihica indusa de boala. Totusi, cand moartea subita survine la un tanar, impactul asupra celor din jur si mai ales asupra familiei este foarte puternic. Se poate preveni moartea subita in aceste cazuri? In multe cazuri ar fi posibil.

Mecanismul mortii subite la sportivi este de cele mai multe ori unul aritmic- o tulburare de ritm indusa de efortul fizic intens pe un teren predispozant, reprezentat cel mai frecvent de cardiomiopatia hipertrofica (o boala cu componenta genetica caracterizata prin ingrosarea peretilor inimii), urmat ca frecventa de anomalii ale vaselor inimii, miocardite, modificari genetice care afecteaza canalele ionice ale celulelor inimii sau alte anomalii structurale-prolaps de valva mitrala. Mai exista si alte cauze de moarte subita cum ar fi “comotio cordis” (mecanism tot aritmic indus de traumatismul toracic- in cazul jucatorilor de baseball, hockey  etc.),  ruptura unui anevrism cerebral- malformatie a vaselor cerebrale.

Incidenta acestor evenimente fatale este redusa, aproximativ 2,3 la 100.000 sportivi/an, barbatii avand un risc mai mare si datorita faptului ca anomaliile genetice mai sus mentionate sunt mai frecvent intalnite la acestia.

Prima modalitate de a preveni moartea subita este de a identifica anomaliile cardiace predispozante pentru aritmii, pentru a retarge acesti sportivi din activitatile competitionale. Cea de a doua metoda este de a asigura mijloacele de prim ajutor la locul desfasurarii competitiilor sportive, insemnand prezenta defibrilatoarelor si a personalului instruit pentru manevre de resuscitare.

Revenim la prima metoda de preventie, care este obligatorie  pentru a se evita astfel de evenimente tragice, resuscitarea neavand intotdeauna succes, mai ales daca ea nu este realizata la timp. Cum majoritatea afectiunilor cardiace mentionate mai sus au componenta genetica, istoricul familial este important, alaturi de examenul fizic complet, care insa de cele mai multe ori este absolut normal. Pana aici nu exista divergente de opinie, toata lumea fiind de acord ca istoricul familial si examenul fizic sunt obligatorii in cazul sportivilor, mai ales ca ele nu presupun costuri mari.

Problema care inca mai suscita discutii/divergente este reprezentata de celelalte metode de identificare a anomaliilor cardiace, pentru ca, asa cum spuneam, de cele mai multe ori examenul fizic este normal, iar acesti tineri pot sa nu aiba niciun simptom pana la episodul fatal. Celelalte metode sunt reprezentate de electrocardiograma, care in cele mai multe din cazuri este modificata in cazul cardiomiopatiei hipertrofice sau anomaliilor canalelor ionice, completata la nevoie de examene mai complexe cum ar fi ecocardiografia, testul ekg de efort, angio-CT/RMN, coronarografie.

Desi, din punctul meu de vedere, electrocardiograma este o metoda ieftina si disponibila, nici macar aceasta nu este obligatorie in toate tarile pentru screeningul sportivilor. De cele mai multe ori problema se pune in termeni de cost-eficienta, argumentandu-se ca numarul de persoane examinate este foarte mare relativ la numarul celor identificati cu aceste anomalii, ca necesita personal medical antrenat in  interpretarea electrocardiogramei sportivilor (care are anumite particularitati), ca pot exista rezultate fals-pozitive care sa necesite investigatii si costuri suplimentare. Prin urmare, American Heart Association nu includea utilizarea de rutina a electrocardiogramei ca metoda de screening precompetitional in recomandarile sale din 2007.

Pe de alta parte, Societatea Europeana de Cardiologie, Comitetul International Olimpic si FIFA recomanda includerea electrocardiogramei in screening, recomandari bazate pe experienta Italiei care a inregistrat un numar redus de morti subite in urma initiativei legislative implementate din 1982 cu privire la programul de screening al sportivilor.

Parerea mea personala este ca atat electrocardiograma, cat si ecocardiografia sunt metode accesibile si ca fiecare sportiv de performanta trebuie sa efectueze macar o electrocardiograma. Daca tarile sau cluburile sportive care trimit acesti tineri la competitii nu isi “permit” o evaluare complexa, sa ii informeze pe acestia asupra riscurilor si metodelor de preventie si sa le ofere sansa de a face acest lucru macar pe cont propriu.

Mai cred ca discutiile legate de cost-eficienta sunt mercantile cand vine vorba de viata unui tanar si ca cei care decid ca toate aceste investigatii sunt costisitoare sau ca nu exista fonduri suficiente pentru defibrilatoare pe stadioane ar gandi altfel daca acel tanar ar face parte din familia lor.  

Lasa un comentariu

Adresa dumneavoastra de e-mail va ramane privata. * - Campuri obligatorii


*